Protecția solară este singurul cosmetic la care eticheta este reglementată cap-coadă — ceea ce e util, pentru că înseamnă că poți compara două produse pe fapte, nu pe promisiuni.
Conform Recomandării Comisiei 2006/647/CE, un număr SPF din UE corespunde uneia dintre patru categorii: protecție mică (6–10), medie (15–25), înaltă (30–50) și foarte înaltă (50+). Orice trece de 50 se etichetează 50+, nu cu un număr mai mare, pentru că diferența încetează să mai fie măsurabilă.
În spatele acelui număr stau încă două cerințe:
Aceeași Recomandare este motivul pentru care nu vei vedea „sunblock”, „protecție totală” sau „protecție toată ziua” pe o protecție solară europeană legală. Mențiunile acestea nu sunt permise, pentru că niciuna nu este adevărată.
Filtrele minerale — dioxid de titan, oxid de zinc — stau la suprafață și funcționează imediat. Filtrele organice absorb UV în interiorul peliculei. Niciuna dintre familii nu este mai sigură sau mai puternică în sine; diferența pe care o observi cu adevărat este masca albă și textura. Articolul nostru despre filtre explică ce provoacă de fapt masca albă și de ce nuanțarea o rezolvă.
Și stickurile CC au SPF 30, dar sunt machiaj cu protecție solară în el, nu protecție solară pe care să te bazezi singură.
SPF-ul se măsoară la 2 mg de produs pe centimetru pătrat de piele. Cei mai mulți oameni aplică între un sfert și jumătate din atât, ceea ce înseamnă că un SPF 50 întins subțire se comportă mai degrabă ca un SPF 15. Aproximativ două lungimi de deget de fluid acoperă fața și gâtul. Dacă sună mult, chiar este — și este cea mai mare diferență dintre ce promite flaconul și ce primește pielea.
Reaplică la fiecare două ore în soare direct și după înot sau după ștergerea cu prosopul. Stickul există exact din motivul ăsta.
