Filtru mineral sau organic: ce provoacă de fapt masca albă

Două familii, o singură treabă

Orice protecție solară vândută în Europa funcționează punând ceva între pielea ta și ultraviolete. Sunt două moduri de a face asta, iar diferența dintre ele e toată disputa mineral-contra-chimic.

Filtrele organice — cele numite de obicei chimice — sunt molecule pe bază de carbon care absorb energia UV și o eliberează din nou sub formă de căldură, în cantitate mică. Avobenzona, octocrilena, Tinosorb și celelalte stau în formulă ca molecule dizolvate, motiv pentru care nu lasă nimic vizibil pe piele.

Filtrele anorganice — cele numite minerale — sunt doar două substanțe: oxidul de zinc și dioxidul de titan. Sunt particule solide suspendate în formulă și lucrează tot preponderent prin absorbție, cu o parte mai mică de dispersie și reflexie. Imaginea veche a unei protecții minerale ca oglindă care ricoșează lumina de pe fața ta e greșită; absorbția face cea mai mare parte a muncii în ambele familii.

Ce diferă e starea fizică. O familie e dizolvată. Cealaltă e o suspensie de particule care stă deasupra ta. Faptul ăsta singur produce toate diferențele practice pe care le observă lumea.

De ce un filtru mineral poate lăsa o mască albă

O particulă dispersează lumina vizibilă cel mai puternic atunci când dimensiunea ei e apropiată de lungimea de undă a acelei lumini. Lumina vizibilă se întinde aproximativ între 400 și 700 de nanometri. O particulă de oxid de zinc suficient de mare cât să fie un filtru UV bun poate fi suficient de mare și cât să disperseze o cantitate perceptibilă de lumină vizibilă albastră și violet — iar lumina vizibilă dispersată se citește cu ochiul ca o peliculă palidă, ușor cenușie.

Așadar masca nu e un defect al ingredientului. E efectul secundar, în lumina vizibilă, al unei particule care are exact dimensiunea potrivită ca să-și facă treaba pe UV. Formulatorii îl reduc măcinând particula mai fin, dispersând-o bine ca să nu se aglomereze și alegând uleiurile și agenții de film în care stă — toate schimbă câtă lumină vizibilă se dispersează înainte să-ți ajungă la ochi.

De aici, două consecințe. O protecție minerală bine dispersată poate fi aproape invizibilă. Și una prost dispersată devine cenușie indiferent ce susține fața tubului, pentru că mențiunea nu schimbă fizica.

Ce face de fapt o nuanță

O nuanță nu e o mascare. E o corecție de culoare a luminii dispersate.

Fracțiunea dispersată e înclinată spre capătul albastru, motiv pentru care efectul se citește rece și cenușiu, nu doar palid. Oxizii de fier — declarați ca CI 77491, CI 77492 și CI 77499, roșul, galbenul și negrul — absorb în intervalul albastru-verde. Adăugarea unei cantități mici din ei elimină exact partea de spectru care făcea pelicula să pară cenușie, iar ce rămâne se citește ca piele.

De asta o protecție minerală nuanțată poate fi transparentă și totuși să rezolve problema, în timp ce una mai groasă, dar nenuanțată, nu o rezolvă. Nuanța face optică, nu acoperire.

Mai există un motiv să vrei oxizi de fier pe față, fără legătură cu aspectul: ei absorb lumina vizibilă, iar lumina vizibilă e partea din spectru implicată în pigmentare la fototipurile închise. O formulă nuanțată îți dă asta; una transparentă nu.

Eticheta și ce cere legislația europeană de la ea

Protecțiile solare sunt cosmetice conform Regulamentului (CE) nr. 1223/2009, iar mențiunile lor de eficacitate sunt modelate de Recomandarea Comisiei din 22 septembrie 2006 privind eficacitatea produselor de protecție solară. De aici decurg șase lucruri.

1. Numărul SPF nu e la liber

Un produs poate fi etichetat doar cu una dintre valorile dintr-un set fix — 6 și 10, 15, 20 și 25, 30 și 50, și 50+ — grupate în patru categorii: protecție mică, medie, înaltă și foarte înaltă. Un tub pe care scrie SPF 37 nu e o măsurătoare mai precisă; e o etichetă care nu urmează schema.

2. Protecția UVA trebuie să crească odată cu SPF-ul

Factorul de protecție UVA trebuie să fie cel puțin o treime din SPF-ul de pe etichetă, iar lungimea de undă critică de cel puțin 370 nm. Contează pentru că SPF-ul măsoară arsura solară, care ține mai ales de UVB. Un produs putea cândva să poarte un SPF mare făcând foarte puțin împotriva UVA, care pătrunde mai adânc și e partea mai mare din ce ajunge la tine prin nori și prin geam. Regula treimii a închis golul.

3. UVA într-un cerc înseamnă că raportul e respectat

Literele UVA într-un cerc nu sunt decor și nu sunt semn de brand. E modul convenit de a declara că regula treimii a fost îndeplinită. Absența lui de pe o protecție solară europeană spune ceva.

4. Unele mențiuni sunt interzise complet

Nicio protecție solară nu poate fi prezentată ca oferind protecție totală. „Sunblock”, „protecție totală” și „protecție toată ziua” sunt numite explicit ca mențiuni care nu trebuie făcute, pentru că niciuna nu e realizabilă și fiecare îi încurajează pe oameni să stea afară mai mult decât ar trebui.

5. Instrucțiunile fac parte din produs

Aplică generos înainte de expunere, reaplică des, reaplică după înot sau după ștergerea cu prosopul. Sunt obligatorii pentru că SPF-ul testat presupune o densitate de aplicare de 2 mg pe centimetru pătrat, mult mai mult decât folosește majoritatea oamenilor. Jumătate din cantitate nu îți dă jumătate din protecție; îți dă mai puțin de atât.

6. Cifrele vin din teste definite

SPF-ul se determină prin EN ISO 24444, protecția UVA prin EN ISO 24442 sau EN ISO 24443. Un număr fără o metodă în spate e o afirmație.

Cum citești lista de ingrediente a unei formule minerale

Două poziții decid ce fel de produs ai.

Filtrul se declară cu denumirea lui INCI simplă și, într-o protecție minerală, apare la începutul listei sau aproape de început, pentru că e prezent în cantitate. La al nostru, lista se deschide cu Zinc Oxide.

Un colorant se declară altfel: printr-un număr de Colour Index și, prin convenție, la sfârșitul listei. Așa că CI 77891 (Titanium Dioxide) mai jos înseamnă dioxid de titan folosit ca pigment alb, nu ca filtru UV — aceeași substanță, altă treabă, iar poziția în listă e cea care îți spune care dintre ele. Oxizii de fier care fac nuanțarea apar la fel, ca CI 77491, CI 77492, CI 77499.

Merită știut pentru că dioxidul de titan apare pe foarte multe etichete din motive care n-au nicio legătură cu protecția solară. Unde stă îți spune de ce e acolo. Același obicei de citire funcționează pe orice ambalaj — articolul nostru despre cum citești eticheta unui supliment îl aplică pe un tabel nutrițional.

Deci ce cumperi

Ambele familii sunt eficiente, ambele sunt permise, iar răspunsul cinstit e că te protejează aceea pe care chiar o reaplici. Un filtru lăsat în sertar are SPF 1.

Mineralul e alegerea implicită rezonabilă dacă pielea ta reacționează la filtrele organice sau dacă vrei ceva pentru un copil. Mineralul nuanțat e versiunea care nu devine cenușie și care adaugă, în plus, absorbție în lumina vizibilă. Filtrele organice rămân varianta mai ușoară de purtat și n-au nimic în neregulă.

Orice ai alege: caută UVA într-un cerc, aplică mai mult decât ți se pare necesar și pune din nou după două ore. Al nostru este Crema solară nuanțată SPF 30, cu lista INCI completă tipărită pe pagina lui, în ordine.

Referințe: Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 privind produsele cosmetice; Recomandarea Comisiei din 22 septembrie 2006 privind eficacitatea produselor de protecție solară și mențiunile referitoare la aceasta (2006/647/CE); EN ISO 24444, EN ISO 24442 și EN ISO 24443.